Social

CLUJ: Fostul șef al postului de poliție din Gara Dej și un polițișt bistrițean, trimiși în judecată pentru furt de combustibil din 2012

  




Procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui șef de post din județul Cluj, dar și a unui polițist din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, acuzați de comiterea mai multor infracțiuni.

Ca urmare a finalizării activităților de urmărire penală realizate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj, la data de 22.08.2017, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 25 de persoane, având calitatea de inculpați, printre acestea aflându-se și un fost polițist în cadrul Serviciului Poliție Transporturi Cluj - la data comiterii faptelor având funcția de șef al unui Post de Poliție din jud. Cluj și un polițist din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud care, la data comiterii faptelor, era elev în cadrul unei Școli de agenți de poliție, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat (în modalitatea aderării şi sprijinirii), luare de mită în formă continuată, furt calificat, complicitate la furt calificat, tăinuire și dare de mită”, informează polițiștii antocorupție.

Conform oamenilor legii, inculpații, profitând de cunoștințele din domeniul manipulării mijloacelor rulante pe calea ferată, de accesul la informații privind traseul şi orarul tranzitării unei anumite staţii de trenurile încărcate cu produse petroliere finite, au constituit, în perioada 18 martie – 28 iulie 2012, un grup infracțional organizat care avea ca scop săvârşirea infracțiunii de furt calificat, respectiv sustragerea de cantităţi de benzină şi motorină din vagoanele-cisternă din componența trenurilor care staţionau în staţia respectivă. Aceștia au beneficiat de protecția acordată de șeful de post, în schimbul furnizării unor produse petroliere.

În urma activităților infracționale pe care inculpații le-au desfășurat, prejudiciul material total a fost estimat la suma de 82.583,79 lei.

Cauza a fost instrumentată de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj, cu sprijinul mai multor servicii județene limitrofe, care au fost delegați de procuror să efectueze acte de procedură penală

 

Şeful Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Dej, Vasile Câmpan, reţinut de Poliţie şi judecat la Tribunalul Cluj pentru luare de MITĂ

 

Cazul este unul extrem de vechi. 

 

În noaptea de 27 spre 28 iulie 2012, între orele 23.30 şi 02.00, mai mulţi poliţişti de la DGA şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj au acţionat şi au prins în flagrant un grup de angajaţi de la CFR şi GFR, un elev de la Şcoala de Poliţie din Cluj Napoca şi pe şeful de post al Poliţiei TF, numitul Vasile Câmpan, care deşi se afla în concediu era prezent la serviciu, în incinta postului, în timp ce sustrăgeau combustibili din vagoanele cisternă.

 

Printre inculpaţi, anchetatorii l-au găsit vinovat şi pe agentul Vasile Câmpan care asigura protecţia hoţilor, aceste fiind audiat împreună cu ceilalţi membri ai reţelei. Vasile Câmpan este cumnatul comisarului şef Cătălin Udrea, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare din România de la acea vreme.

 

Șeful de post s-a apărat atunci că el facea sex cu amanta în birou în noaptea flagrantului și că este nevinovat. 

 

Procurorii clujeni au informații că Vasile Câmpan ar fi chiar șeful grupării și le asigura protecția hoților. În total, 50 de tone de motorină au fost furate în 3 luni din vagoanele care staționau în Gara Dej

 

Câmpan le-a spus procurorilor că, în noaptea de 27 spre 28 iulie, când a fost organizat un flagrant în gară și au fost prinși mai mulți angajați ai CFR furând motorină, el se afla în birou cu amanta. ”În noaptea în care s-a realizat flagrantul nu eram de serviciu. De altfel, nu eram de serviciu nici anterior, în datele la care s-au mai comis astfel de fapte. Am o prietenă cu care am o relaţie de trei ani. Singura mea legătură cu faptele petrecute în noaptea de 27/28 iulie era prezenţa maşinii mele pe peron. Acolo parcam maşina, iar în noaptea respectivă m-am dus la birou pentru că acolo m-am întâlnit cu prietena mea, iar maşina era parcată în acel loc, ca un alibi faţă de soţia mea”, a explicat agentul Câmpan.

 

El a povestit că făcea des sex cu amanta lui în biroul poliției. Procurorii au precizat, însă, că furturile se produceau numai în turele de noapte ale lui Vasile Câmpan şi îl acuzau că lucra mână în mână cu hoții, ignorându-i alibiul. 

 

Vasile Câmpan a fost întrebat de procurori și de ce nu a luat nicio măsură pentru a-i prinde pe hoți, ținând cont că furturile se petrec de câteva luni. Agentul șef a precizat că ”relaţia cu amanta îi distrăgea atenţia”. ”Furturile erau comise în zona de contact, care presupune 27.000 de volţi, şi nu pot să-mi explic cum au comis furturi în asemenea condiţii de risc maxim”, a precizat Câmpan. 

 

Ba mai mult, el a recunoscut și că obișnuia să se ”servească” din motorina lăsată de hoți în vagoane. ”Am luat din vagoanele deja descărcate, din ce mai rămânea pe fund”, a mărturisit polițistul, care nu consideră că a comis un furt.

 

El a fost pus la dispoziția Inspectoratului de Poliție Transporturi Feroviare, deoarece este urmărit penal. 

 

Relațiile în Poliție ale lui Vasile Câmpean sunt bine poziționate. Șoția lui este comisar şef în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, iar cumnatul lui este șeful Poliţiei Transporturi Feroviare din România, comisarul şef Cătălin Udrea.

 

Acuzașii au fost acum trimiși în judecată, dar procesul va mai trena câțiva ani.



coral nou_1.png
7-9-2017, 15:37
2103 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din Social

2914 vizualizări
19-9-2017, 22:50
Clujean dispărut de acasă a fost găsit în Budapesta. E rănit în spital» Vezi tot
2175 vizualizări
19-9-2017, 23:12
Așa arată mașina distrusă de acoperiș, în Florești. Ce va face proprietarul» Vezi tot
1843 vizualizări
20-9-2017, 8:43
Boc susține că trebuie descurajat traficul inutil: Ce facem cu cele 20.000 de maşini pe care le aduc studenţii la Cluj?» Vezi tot
1392 vizualizări
20-9-2017, 8:22
Accident pe centura Apahida - FOTO» Vezi tot
658 vizualizări
19-9-2017, 15:08
Ce număr are la mașină Cristian Pomohaci. El a fost aplaudat la Sibiu, unde s-a judecat apelul - FOTO» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?