Vreme severă de sărbători! Meteorologii au anunțat COD GALBEN de vânt puternic, iar în unele zone sunt așteptate ninsori și viscol


Meteorologii avertizează asupra unei perioade cu vreme severă, marcată de intensificări puternice ale vântului, ninsori și viscol, începând de vineri, 26 decembrie, și până duminică, 28 decembrie. Fenomenele vor afecta mai multe regiuni ale țării, iar duminică se vor extinde la nivel național.

Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, vântul va sufla cu putere în regiunile estice și sud-estice, dar și local în centru și sud-vest, cu viteze de 40–60 km/h, amplificând senzația de frig. La munte, rafalele vor depăși temporar 60–80 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada deja depusă.

Vreme severă de sărbători! Meteorologii au anunțat COD GALBEN de vânt puternic, iar în unele zone sunt așteptate ninsori și viscol 

Duminică, intensificările vântului vor cuprinde întreaga țară. În nordul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte, vor predomina ninsorile, mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică. Se va depune strat de zăpadă de 5–15 centimetri, iar pe alocuri se va forma ghețuș sau polei.

opsdsidosia .png

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod Galben, valabilă din 26 decembrie, ora 14:00, până în 27 decembrie, ora 16:00. Vântul va avea intensificări de 50–70 km/h în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei și pe litoral. În Carpații Meridionali și de Curbură sunt prognozate rafale de 70–80 km/h, iar la altitudini mari de până la 90–120 km/h, cu viscol puternic.

Comentarii Facebook