Revine canicula la Cluj, dar şi în restul ţării! Temperaturi ridicate în următoarele zile
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare generală privind temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, valabilă la nivelul întregii țări.
Avertizarea intră în vigoare luni, la ora 10:00, și se va menține până miercuri, la ora 21:00. Valul de căldură va debuta în vestul țării încă de luni, urmând să se extindă marți în vest, nord-vest și sud, dar și izolat în alte regiuni. Miercuri, temperaturile ridicate vor persista local în sud și sud-vest. Maximele termice vor varia, în general, între 30 și 36 de grade Celsius, însă în Câmpia de Vest, marți, valorile ar putea atinge chiar 37-38 de grade, apropiindu-se de praguri critice pentru sănătate.
Ce temperaturi ne așteaptă la Cluj-Napoca
Valul de căldură din următoarele zile nu este la fel de puternic, precum cel de săptămâna trecută. Temperaturile maxime la Cluj-Napoca nu vor depăși 34 de grade Celsius, spre deosebire de săptămână trecută, când maximele au ajuns aproape de 40 de grade Celsius. Marți va fi cea mai călduroasă zi și ne așteptăm la temperaturi peste medie.
Temperaturile nu vor fi ridicate doar pe timpul zilei. Nopțile tropicale își vor face simțită prezența în următoarea perioadă în toată țara. Acestea vor fi prezente pe arii restrânse în vestul și sudul țării, cu valori minime ce pot ajunge la 22-23 de grade Celsius, în special în Dealurile de Vest și pe litoral.
Primăria Cluj-Napoca, măsuri împotriva caniculei
Primăria Cluj-Napoca a anunțat o serie de măsuri pentru protejarea populației în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, punând la dispoziția clujenilor puncte de hidratare, spații răcoroase și asistență medicală în caz de nevoie.
În oraș au fost amenajate cinci puncte de sprijin pentru perioadele de caniculă, amplasate în cartierele Mănăștur și Mărăști, precum și la Opera Maghiară, Cinema Florin Piersic și Casa de Cultură a Studenților. În aceste locații, oamenii pot primi apă rece, se pot adăposti de căldură și, în perioadele de cod roșu, pot beneficia de sprijin medical.
0 Comentarii