Meteorologii avertizează: ger, viscol și ninsori în toată țara! Temperaturile vor coborî până la –15°C în următoarele zile


România intră într-un episod de iarnă severă în următoarele două zile, cu ninsori, intensificări ale vântului și temperaturi care pot coborî până la –15°C.  Zone extinse din Moldova, Transilvania, Oltenia și Banat vor fi afectate de ninsoare, viscol și polei, în timp ce la munte rafalele de vânt pot atinge 80–90 km/h.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat că ninsorile vor fi prezente în special în nordul țării, mai ales în Moldova și sud-estul Transilvaniei, iar pe parcursul zilei și al nopții următoare acestea se vor extinde în Oltenia, Banat și în zonele montane. Meteorologii estimează depuneri noi de zăpadă atât la altitudine, cât și în regiunile joase.

Meteorologii avertizează: ger, viscol și ninsori în toată țara! Temperaturile vor coborî până la –15°C în următoarele zile

Conform estimărilor, la finalul intervalului, stratul de zăpadă ar putea ajunge la aproximativ 15 centimetri în zona montană, iar în restul regiunilor între 5 și 10 centimetri. Ninsorile vor fi însoțite de intensificări ale vântului, care vor viscoli zăpada și vor accentua senzația de frig. În afara zonelor montane, rafalele pot atinge 45–50 km/h, în special în sud-vest, sud și est.

Frigul s-a instalat deja în majoritatea regiunilor. La primele ore ale dimineții au fost înregistrate temperaturi negative accentuate, cea mai scăzută valoare fiind de –13°C la stația Ceahlău-Toaca, în timp ce în nordul Moldovei temperaturile au coborât sub –7°C.

Meteorologii avertizează că noaptea următoare va fi geroasă la nivel național și recomandă populației să urmărească actualizările meteo și să ia măsuri de precauție, în special în deplasările pe drumuri unde poleiul și viscolul pot crea dificultăți.

Comentarii Facebook