Meteorologii au anunțat COD GALBEN de ploi torențiale și grindină la Cluj


Miercuri, 23 aprilie, meteorologii au emis un COD GALBEN de de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe durata acestei zile în jumătate din țară, iar printre zonele visate se află și județul Cluj. 

Conform prognozei de specialitate, între orele 12:00 - 23:00, în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 - 60 km/h), vijelii și căderi de grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 - 25 litri/mp și izolat de peste 40 litri/mp. Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala izolat și în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi, 24 aprilie, vremea va fi instabilă în vestul țării.


Comentarii Facebook