Furtunile se năpustesc asupra Clujului! Cod Galben de la prânz: grindină, vijelii de 70 km/h și până la 40 de litri pe metru pătrat în câteva ore
COD GALBEN de vreme rea la Cluj: furtuni, grindină și rafale de vânt de până la 70 km/h, începând de la prânz
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o atenționare meteorologică Cod Galben valabilă pentru județul Cluj și cea mai mare parte a Transilvaniei, în intervalul 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 23.
Potrivit ANM, în cursul zilei de sâmbătă, începând de la prânz și până seara târziu, zona va fi afectată de perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Concret, meteorologii avertizează că vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii cu rafale de până la 50–70 km/h.
De asemenea, există risc de căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
Cantități mari de apă în intervale scurte de timp
Unul dintre cele mai importante aspecte ale atenționării vizează cantitățile de precipitații ce pot cădea într-un timp foarte scurt. ANM precizează că în intervale de 1–3 ore sau prin acumulare se pot înregistra 15–25 de litri pe metru pătrat, iar izolat chiar peste 30–40 l/mp.
Aceste valori pot genera inundații locale, băltiri pe carosabil și probleme la canalizare, mai ales în zonele joase sau în locurile unde infrastructura nu face față unor debite mari de apă.
Codul Galben se menține toată după-amiaza și seara
Atenționarea este activă sâmbătă, 6 iunie, de la ora 12:00 până la ora 23:00. Ea acoperă Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, dar și local în Maramureș, în sudul Olteniei și în nord-vestul Dobrogei.
ANM precizează că manifestările de instabilitate atmosferică vor continua local și în noaptea de sâmbătă spre duminică, în estul și sud-estul țării, iar duminică, fenomenele se vor extinde mai ales în jumătatea de est a teritoriului.
Meteorologii pot actualiza mesajul pe parcurs, în funcție de evoluția fenomenelor.

0 Comentarii