Furtuni peste Cluj! ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină începând cu ora 10:00. În doar câteva ore se pot acumula până la 60 l/mp
Meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată care vizează și județul Cluj. Începând de duminică, 19 iulie, de la ora 10:00, vremea se schimbă brusc, iar clujenii trebuie să se pregătească pentru ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), avertizarea este valabilă pe parcursul zilei de duminică și anunță episoade de vreme severă în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în județul Cluj.
Meteorologii au emis o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată care vizează și județul Cluj
Specialiștii avertizează că vor exista perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, caracterizată prin averse torențiale, intensificări puternice ale vântului și vijelii. Rafalele vor atinge viteze de 50–70 km/h, iar izolat pot depăși chiar 80 km/h. În plus, sunt posibile căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametre cuprinse între 1 și 4 centimetri.
Un alt pericol îl reprezintă cantitățile importante de apă care se pot acumula într-un timp foarte scurt. ANM estimează că, în intervale de doar una până la trei ore, se vor înregistra 20–30 de litri pe metrul pătrat, iar izolat valorile pot depăși 40–60 l/mp. În aceste condiții, există riscul producerii unor acumulări rapide de apă, în special în zonele joase și pe străzile cu probleme la sistemele de canalizare.
Pe lângă Cluj, avertizarea este valabilă și pentru județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Harghita, Hunedoara, Maramureș
Pe lângă Cluj, avertizarea este valabilă și pentru județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu și Suceava. În Cluj-Napoca, duminică dimineață temperaturile se situează în jurul valorii de 22 de grade Celsius, iar pe parcursul zilei maxima va ajunge la aproximativ 27 de grade. Totuși, vremea va fi instabilă, cu ploi și furtuni în mai multe intervale ale zilei.
Veștile sunt însă mai bune pentru începutul săptămânii viitoare. Începând de marți, vremea se va stabiliza, iar meteorologii anunță un regim predominant însorit, cu temperaturi maxime cuprinse între 22 și 26 de grade Celsius, fără fenomene meteo severe.
0 Comentarii