Tragedie fără margini! Un minor a ars într-un incendiu îngrozitor izbucnit într-o locuință. Pompierii nu l-au putut salva


Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost găsit mort, luni dimineață, într-o locuință cuprinsă de flăcări din localitatea brașoveană Satul Nou, de pompierii militari interveniți pentru stingerea incendiului.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 07:00, iar la fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, precum și un echipaj SMURD. În sprijin a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Hălchiu, notează agerpres.ro. 

Tragedie fără margini! Un minor a ars într-un incendiu îngrozitor izbucnit într-o locuință. Pompierii nu l-au putut salva 

Focul a fost localizat și lichidat, pompierii acționând pentru îndepărtarea elementelor din imobilul afectat. Din păcate, în interiorul locuinței a fost descoperit trupul neînsuflețit al adolescentului.

Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de autorități, iar o anchetă a fost deschisă pentru a clarifica circumstanțele producerii tragediei. 


Comentarii Facebook