Sfârșit tragic într-un bloc de locuințe! O femeie de 60 de ani a murit intoxicată cu fum. Mai mult persoane au fost evacuate
O tragedie s-a produs marți într-un bloc de locuințe din comuna Ilia, județul Hunedoara, unde o femeie în vârstă de 60 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său.
Femeia s-a intoxicat cu fumul dens degajat de incendiu. Victima a fost scoasă din locuință de către pompieri, însă, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de personalul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, notează agerpres.ro.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat în interiorul apartamentului. Aceștia au intervenit pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, prevenind extinderea focului la alte locuințe din imobil.
Din cauza degajărilor mari de fum, cinci persoane au fost evacuate din bloc, în timp ce alte două au reușit să iasă singure, în siguranță.
1 Comentariu