Miercuri 9 Septembrie

Element de muniție din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit într-o zonă rezidențială. A fost trimis SMURD-ul


Un element de muniție care provine, cel mai probabil, din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit miercuri într-o zonă rezidențială din municipiul Sfântu Gheorghe, în apropierea sediului Consiliului Județean Covasna.

Autoritățile au fost alertate printr-un apel la numărul unic de urgență 112, după ce o persoană a semnalat descoperirea unui posibil element de muniție.  

ldșakdlșakssdlka .png

Element de muniție din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit într-o zonă rezidențială. A fost trimis SMURD-ul 

La fața locului a fost trimisă echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna. Specialiștii desfășoară operațiuni specifice pentru identificarea obiectului și gestionarea acestuia în condiții de siguranță.

„La fața locului intervine echipa pirotehnică din cadrul ISU Covasna, care desfășoară operațiunile specifice pentru identificarea și gestionarea în condiții de siguranță a elementului găsit”, au transmis reprezentanții ISU Covasna.

Preventiv, în zona intervenției a fost trimis și un echipaj SMURD

Comentarii Facebook