Cum se simte minora de 15 ani care a căzut dintr-un autocar în mers! Ce au descoperit medicii după intervenția de urgență


O elevă în vârstă de 15 ani a ajuns de urgență la spital după un incident grav petrecut în județul Bistrița-Năsăud, unde a căzut dintr-un autocar aflat în mers, în timpul unei excursii școlare.

Potrivit informațiilor, adolescenta se afla alături de aproximativ 60 de colegi și cadre didactice, într-o deplasare spre Brașov, când, într-o curbă, ar fi acționat din greșeală sistemul de deschidere al ușii de urgență. În acel moment, ușa s-a deschis, iar fata s-a prăbușit pe carosabil. 

CITEȘTE ȘI: Incident grav pe drum! O fată de 15 ani a căzut dintr-un autocar în mers. Minora a fost transportată de urgență la spital

Șoferul autocarului a oprit imediat și a alertat autoritățile, iar un echipaj medical a intervenit rapid pentru a-i acorda primul ajutor. Eleva a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru investigații.

Medicii au transmis că adolescenta este conștientă și cooperantă, însă prezintă mai multe traumatisme. „Pacienta este în stare stabilă și se află în curs de investigații”, au precizat reprezentanții unității medicale.

Din primele evaluări, fata a suferit contuzii în zona toracelui și abdomenului, dar nu au fost identificate leziuni majore, ceea ce le-a oferit medicilor un prognostic favorabil.


Comentarii Facebook