Duminica 28 Aprilie

Accident MORTAL în Mureș, în localitatea Chibed. Microbuz lovit în plin de un TIR - FOTO


Un accident mortal s-a produs marți dimineața, în jurul orei 7.00, în localitatea Chibed, județul Mureș.

Din primele date, conducătorul unui TIR, respectiv un bărbat de 30 de ani, din comuna Batoș, care se deplasa pe direcția Sovata - Bălăușeri, într-o curbă la stânga, ar fi intrat în coliziune cu un microbuz care se deplasa din sensul opus .

În microbuz se aflau 13 persoane, dintre care una decedată în urma evenimentului și alte 12 transportate la unități spitalicești.

Din nefericire, în urma coliziunii, conducătorul microbuzului, un bărbat de 45 de ani, a decedat, iar ceilalți pasageri au fost evaluați la fața locului de către echipajele medicale de specialitate. 

Astfel, în urma accidentului au rezultat 13 victime, dintre care o persoană decedată, 3 persoane rănite grav și 9 rănite ușor conform primelor concluzii de la fața locului. Acestea din urmă au fost transportate la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri și pentru alte investigații de specialitate.

Conducătorul camionului a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative.

De asemenea, la locul producerii accidentului au fost solicitați reprezentanții I.S.C.T.R. și S.D.N. Târgu Mureș, iar în intervalul de timp în care se efectuează activitățile specifice la fața locului și până la degajarea părții carosabile, traficul în zonă este deviat pe ruta Viforoasa - Miercurea Nirajului – Sărățeni, urmând a reveni cu detalii la momentul posibilității de reluare a circulației.

În cauză polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în cadrul căruia urmează să stabilească toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Comentarii Facebook