Coșmarul nu se termină pentru o tânără jefuită la un festival celebru din Cluj! Anchetatorii au închis dosarul pentru că n-au cum să-l mai prindă pe hoț
O tânără a rămas fără telefon mobil, în timpul festivalului Electric Castle din Bonțida, județul Cluj. Profitând de aglomerația de la eveniment, unde se aflau aproximativ 25.000 de persoane, hoții i-au sustras din geanta purtată pe umăr un telefon Huawei P30 Pro cu husă turcoaz, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei.
Furtul a fost descoperit abia după câteva momente, iar în zonă nu au existat martori care să poată furniza informații relevante.
Deși tânăra a depus plângere la poliție pe 18 iulie 2022, investigațiile nu au reușit să ducă la identificarea autorilor. După mai bine de doi ani de cercetări, Judecătoria Gherla a decis vineri, 25 aprilie 2025, să confirme renunțarea la urmărirea penală.
Instanța a reținut că „nu au fost găsite date sau indicii care să conducă la prinderea autorilor”.
„La data de 18.07.2022, organele de poliție judiciară au fost sesizate prin plângere penală, de către partea vătămată (...), cu privire la faptul că la data de 16.07.2022, în jurul orelor 03.30, în timp ce partea vătămată participa festivalul de muzică ''Electric Castle”, desfășurat în incinta Castelului Bánffy din com/sat Bonțida, persoane necunoscute, profitând de neatenția persoanei vătămate, i-a sustras dintr-o geantă pe care o purta pe umăr în diagonală, un telefon mobil marca Huawei P30 Pro, cu husă de culoare turcoaz, cauzându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 1000 lei.”, au reținut magistrații de la Judecătoria Gherla.
Din declarația persoanei vătămate rezultă faptul că în momentul comiterii furtului telefonului mobil în cauză, în jurul ei se aflau foarte multe persoane, fiind aglomerație, motiv pentru care nu a simțit momentul comiterii furtului și nu există martori sau alte probe din care să rezulte identificarea autorilor, la festivalul în cauză participând aproximativ 25000 de persoane.
3 Comentarii
FAT O L AI PIERDUT, UITAT, SPART, NU L AI AVUT ,CE CĂ CAT
Auzi titlu " Cosmarul nu se termina" :))))
Voi sunteti un cosmar pt presa romaneqasca :)))
Un telefon e așa o problemă