VIDEO. A fost nevoie de cinci oameni să-l țină pe Bergodi, care sărea la bătaie cu un suporter al lui Dinamo. Cum a explicat gestul după meci
Scene incredibile la finalul meciului dintre Dinamo și Universitatea Cluj, câștigat de „câini” cu 2-1. Cristiano Bergodi, antrenorul „șepcilor roșii”, a avut o ieșire nervoasă la marginea terenului și a vrut să ajungă la un suporter dinamovist aflat în spatele băncii clujenilor.
Imaginile surprinse la finalul partidei arată cum cinci persoane încearcă să-l țină pe Bergodi, pentru a-l împiedica să ajungă în zona tribunei. Antrenorul se smulge din mâinile acestora și se împinge înainte, însă nu reușește să ajungă la spectator.
În acel moment intervine arbitrul Rareș Vidican, care îi arată lui Bergodi cartonașul roșu.
Potrivit antrenorului lui U Cluj, conflictul a pornit după ce un suporter al lui Dinamo, aflat în spatele băncii Universității Cluj, l-ar fi înjurat pe antrenor în limba italiană.
„Unul m-a înjurat în italiană. Era un nenorocit. Îmi pare rău. Nu ar trebui să se întâmple pentru că atunci când se termină meciul nu trebuie să stai acolo și să înjuri din spate, la doi metri de bancă. Ai câștigat meciul, ce vrei? Bucură-te cu echipa, cu suporterii”, a spus Bergodi după partidă.
Antrenorul Universității Cluj a recunoscut însă că eliminarea a fost justificată și nu a încercat să conteste decizia arbitrului.
„E normal că am luat cartonaș roșu, pentru că nu ar trebui să reacționez așa. Asta e adevărat. Dar, din păcate, suntem oameni, avem inimă și se poate greși”, a explicat tehnicianul italian.
Bergodi a spus că, în opinia sa, atât el, cât și suporterul au greșit în situația creată: „Am greșit amândoi, asta este. Am luat cartonașul roșu”, a declarat antrenorul.
Și arbitrul Rareș Vidican a fost menționat de Bergodi în conferința de presă. Tehnicianul a spus că „nu îi aduce noroc”, amintindu-și că același arbitru i-a arătat cartonașul roșu și la partida CFR Cluj – Universitatea Cluj, însă a recunoscut că decizia luată la meciul cu Dinamo a fost corectă.
Incidentul a venit după un meci în care Dinamo s-a impus cu 2-1, prin golurile lui Danny Armstrong, în minutele 34 și 49. Pentru Universitatea Cluj a înscris Drammeh în minutul 77.
Bergodi a rămas însă mulțumit de prestația echipei sale, despre care a spus că a avut ocazii și chiar trei bare, considerând că rezultatul mai echitabil ar fi fost egalul.
7 Comentarii