Victoria României cu Ucraina ne va aduce câștiguri semnificative! Cât va plăti UEFA pentru fiecare victorie?


Ieri, Naționala României a mai adăugat o filă la cartea de istorie a fotbalului românesc, reușind să învingă Ucraina cu 3 la 0 la EURO 2024. 

Astfel, rezultatul obținut ieri la Munchen ne-a deschis drumul spre optimile Euro 2024, iar de acum românii noștri vor trebui să îndeplinească o singură condiție pentru a atinge fazele eliminatorii. 

Pe lângă satisfacția și bucuria pe care au reușit să o aducă în sufletele românilor de peste tot, fotbaliștii Naționalei României ar putea aduce acasă și sume de bani semnificative, deoarece UEFA răsplătește fiecare victorie din faza grupelor cu un milion de euro și remizele cu 500.000 de euro. 

Așa că scorul de ieri a adus deja milionul de euro în contul Federației Române de Fotbal. Totuși, mai avem două partide de jucat în grupa E, cu Belgia și Slovacia, iar parcursul României din faza grupelor poate deveni și mai valoros din punct de vedere financiar. 

Mai mult decât atât, dacă vom atinge optimile, UEFA ne va oferi un bonus de 1,5 milioane de euro. 

Sumele colosale oferite de UEFA în 2024 

Cât despre premii, UEFA prevede că va oferi 331 de milioane de euro celor 24 de participante, exact cum s-a întâmplat și la ediția din 2020, începând de la 9,25 milioane de euro pentru prezenţa în grupe până la 28,25 milioane de euro pentru câştigătoarea trofeului. Totuși, asta doar dacă viitoarea campioană va obţine victorii pe linie şi în cele trei meciuri din grupă.

În același timp, semifinalistele vor primi încă patru milioane de euro. Echipa învinsă în finală încasează cinci milioane de euro, iar campioana va primi opt milioane de euro.

La ultimul Euro, Italia, campioana europeană, a primit în total 28,25 milioane de euro, în timp ce Anglia, finalista, s-a ales cu 24,75 milioane de euro.

Pe lângă acest fond de premiere, UEFA a alocat suma de 240 de milioane de euro pentru cluburile care au eliberat jucători pentru acest turneu final şi 935 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare, precum „HatTrick'', care implică investiţii în proiecte de dezvoltare a fotbalului pe termen lung, cum ar fi construirea infrastructurii de fotbal, stadioane naţionale, centre de formare şi terenuri sau punerea în aplicare a unui număr de standarde şi iniţiative ale UEFA, scrie adevărul.ro.

Meciurile României la Euro 2024, în grupa E

  • 17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)
  • 21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)
  • 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)
  • 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Lotul României

  • Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)
  • Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)
  • Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)
  • Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)

Foto: Sport Pictures 

Comentarii Facebook