Universitatea Cluj, remiză în Armenia. Calificarea se va juca la Sibiu, surpriză enormă în meciul Spartei Praga

Universitatea Cluj a remizat în deplasarea din Armenia, contra celor de la Ararat, după o partidă în care „studenții” au părut copleșiți de miza unei competiții europene.

Un meci în care cei de ala Ararat au dominat în multe momente, surprinzător dacă ne uităm la valorile loturilor. Returul de la Sibiu devine astfel decisiv, astfel că „șepcile roșii” vor afla săptămâna viitoare dacă se califică în faza următoare a Conference League.

Surpriză enormă în meciul dintre Aktobe și Sparta, cehii fiind învinși în deplasarea din Kazahstan cu 2-1. Un meci care-i interesează în mod special pe clujeni, pentru că de aici se va alege următoarea adversară, dacă „șepcile roșii” vor trece de Ararat. 

Ar însemna o nouă deplasare complicată pentru clujeni, în special pentru fani, la peste 3.000 kilometri depărtare. Până atunci, însă, rămâne ca Dan Nistor și colegii săi să arate un alt joc, îmbunătățit, pentru a spera la calificare.

Echipele de start:

Ararat-Armenia: Bruno Pinto - Hovhannisyan, Queirós, Bueno, Grigoryan - Muradyan, Balanta, Ambartsumyan - Gbomadu, Joao Marcos, Shagoyan

U Cluj: Gertmonas - Chipciu, Codrea, Cristea, M. Silva - Simion, Artean, Bic - Nistor - Macalou, Thiam


Comentarii Facebook