Universitatea Cluj își caută investitor, pentru a trece la „următorul nivel”. „Ca să ne putem bate constant la primele trei locuri”
Universitatea Cluj este în căutare de investitor privat, pentru a „trece la următorul nivel”. Anunțul a fost făcut de președintele clubului, Radu Constantea.
După plecarea lui Florian Walter și falimentul echipei, în urmă cu mulți ani, Universitatea Cluj a luat-o de la zero, sau mai bine zis din liga a 4-a. Cu ajutorul Primăriei, care suportă 20% din buget și care alocă peste 2 milioane de euro pe an acestui club, „studenții” au reușit nu doar să promoveze în prima ligă, dar și să obțină o calificare istorică în Conference League.
Doar că, așa cum recunoaște și Radu Constantea, această echipă nu se poate bate niciodată de la egal la egal cu FCSB, CFR Cluj, Rapid sau Universitatea Craiova până nu va avea un investitor serios, pe modelul implicării Băncii Transilvania la baschet.
„Ca să ne putem bate constant la primele 3 locuri în fiecare sezon, e nevoie de o sumă importantă de bani. În raport cu bugetul pe care l-am avut la dispoziție, cred că ne-am depășit condiția. Noi suntem tot în aceeași zonă. Cred, totuși, că suntem în cel mai bun moment din istoria Universității Cluj, atât din perspectiva lotului, cât și a bugetului.
Ca să facem următorul pas, am avea nevoie de un investitor sau de o ancoră puternică, care să ne poată pune la dispoziție sumele necesare pentru achiziția de jucători. Suntem stabili financiar. Avem contracte, nu avem nicio problemă, dar ca să ne putem bate constant la primele 3 locuri în fiecare sezon, e nevoie de o sumă importantă de bani”, a declarat Radu Constantea pentru Fanatik.
În ultimii ani s-a discutat, la nivel de zvon, o implicare financiară a Băncii Transilvania la acest club, însă informația a fost dezmințită de mai multe ori de reprezentanții băncii. O altă variantă era venirea turcilor care au ajuns în cele din urmă la Petrolul Ploiești, însă aceștia au fost refuzați pentru că nu au părut capabili să preia una asemenea club.
12 Comentarii