Un român, un cubanez și un lituanian vopseau ouă... nu e banc, s-a întamplat la BT Arena din Cluj
Jucătorii de la U-BT Cluj aduc bucuria Paștelui: atelier de încondeiat ouă la BT Arena
Trei jucători ai echipei de baschet U-BT Cluj, Gediminas Orelik, Karel Guzman și Mihai Măciucă, au demonstrat că sărbătorile unesc comunități, indiferent de naționalitate. Cei trei sportivi au participat, cu entuziasm și creativitate, la un atelier de încondeiat și vopsit ouă, organizat cu ocazia Paștelui, în holul BT Arena.
Atelierul, dedicat copiilor, a atras zeci de participanți, care au avut ocazia să învețe tehnici tradiționale românești de decorare a ouălor, dar și să interacționeze cu sportivii preferați. Surprinzător, doi dintre baschetbaliștii implicați – Gediminas Orelik din Lituania și Karel Guzman din Cuba – au experimentat această tradiție românească pentru prima dată.
Mihai Măciucă, singurul român dintre cei trei, a fost ghidul colegilor săi, explicând semnificația ouălor încondeiate în tradiția românească.
Atmosfera caldă și spiritul festiv au transformat evenimentul într-o adevărată sărbătoare, copiii fiind încântați să petreacă timp alături de idolii lor din lumea sportului. Evenimentul demonstrează încă o dată că sportul nu doar unește, ci și promovează valori culturale și momente de neuitat pentru comunitate.
0 Comentarii