Vineri 27 Ianuarie

U Mobitelco, sponsorizata de Terapia Ranbaxy


Echipa de baschet U Mobitelco va fi sponsorizata in noul sezon de Terapia Ranbaxy, unul dintre cei mai mario producatori de medicamente din Romania.

Directorul general al companiei, Dragos Damian, a anuntat ca semnarea acestui contract de sponsorizare poate fi un semnal de alarma pentru ceilalti investitori care ignora fenomenul sportiv.

"Sunt onorat ca am intrat in acest proiect si sprijinim cel mai bine construit si stabil club din tara. Pot sa fac si o gluma si sa spun ca sezonul trecut in razboiul din play-off am vandut mai multe calmante si medicamente de inima. Anul acesta, sper sa se intample acest lucru, dar efectul sa fie invers, pozitiv, pentru a calma bucuria suporterilor, in urma castigarii titlului. Noi investim in copiii Clujului, care vor fi membrii comunitatii de maine", a anuntat Dragos Damian.

Presedintele clubului U Mobitelco, Valentin Nica, a declarat si el ca si datorita acestei sponsorizari bugetul clubului va ramane aproximativ acelasi ca si anul trecut. "Bugetul nu va creste pentru ca sunt probleme economice, dar vom fi atenti la toate cheltuielile pe care le facem. Discutam de mult timp cu Terapia Ranbaxy si acum lucrurile s-au concretizat. Ne bucuram ca Terapia este loiala fata de clujeni", a mai spus Valentin Nica.

Comentarii Facebook