Șumudică le promite suporterilor că BATE CFR Cluj - AUDIO

 

Marius Șumudică, antrenorul U Cluj, a spus că un suporter l-a sunat pe telefonul personal și i-a cerut să bată CFR Cluj.

 

Am primit un telefon ieri (n.red. vineri, 9 noiembrie) pe drum în timp ce veneam spre Cluj, de la un suporter. Mi-a transmis că pentru ei este foarte important să câștige meciul cu CFR Cluj. Pentru ei este ca și cum am câștiga campionatul. Sunt orgolii foarte mari. Voi face tot ceea ce ține de mine ca suporterii să fie mulțumiți după acel joc. Măcar, dacă valoric nu ne vom ridica la nivelul CFR Cluj care au investit masiv din punct de vedere al agresivității și al dorinței, în ceea ce privește expimarea jucătorilor și a mea pe margine să stați liniștiți că vom face tot ceea ce ține de mine să câștig meciul cu CFR Cluj. Eu sunt un tip care mă implic și sper să nu stau prin tribune cu dvs”, a spus Marius Șumudică

 

Șumudică: Am semnat contractul cu U Cluj în biroul lui Walter. Din partea clubului a semnat Măginean - AUDIO cu întreaga conferință

Comentarii Facebook