Răsturnare de situație în cazul Muhar! Cum a ajuns Gigi Becali la mâna CFR-ului, deși croatul este liber de contract

FCSB s-a lovit de o problemă neașteptată în cazul transferului lui Karlo Muhar. Deși mijlocașul croat a ajuns la București și este liber de contract, mutarea nu poate fi oficializată fără acordul celor de la CFR Cluj, notează Sport.ro.

Gigi Becali a decis să întărească lotul FCSB după înfrângerea cu UTA, scor 1-3, în condițiile în care echipa a pierdut în ultima perioadă mai mulți jucători importanți, printre care Florin Tănase, Darius Olaru, Mihai Lixandru și Daniel Bîrligea.

Campioana României i-a adus deja pe Karlo Muhar, Denis Drăguș și Meriton Korenica. Ultimii doi au fost prezentați oficial, însă situația lui Muhar este mult mai complicată.

Croatul de 30 de ani a ajuns la București în urmă cu două zile, dar nu a fost prezentat încă de FCSB. Muhar s-a despărțit de CFR Cluj la începutul lunii august, după ce și-ar fi denunțat unilateral contractul, invocând neplata salariilor timp de trei luni.

Deși este liber de contract, situația sa nu îi permite să semneze automat cu o altă echipă din România. FIFA i-a acordat un permis provizoriu de muncă, însă transferul către FCSB este blocat de o prevedere care impune acordul clubului CFR Cluj pentru ca mutarea să poată fi oficializată.

Astfel, Gigi Becali trebuie să ajungă la un acord cu CFR Cluj pentru ca Muhar să poată evolua pentru FCSB. MM Stoica a anunțat deja că situația va fi gestionată de patronul campioanei.

Muhar a disputat 136 de meciuri pentru CFR Cluj, reușind să înscrie 22 de goluri și să ofere 12 pase decisive. Potrivit Transfermarkt, fotbalistul este cotat la 1,2 milioane de euro.

Comentarii Facebook