Peluza Vișinie mobilizează fanii pentru retragerea lui Ciprian Deac: „Prezența e obligatorie!”
Suporterii CFR Cluj se pregătesc pentru un moment încărcat de emoție, odată cu retragerea oficială a lui Ciprian Deac, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului din Gruia.
Înaintea partidei cu FC Argeș, ultimul meci din cariera mijlocașului, cei de la Peluza Vișinie au transmis un mesaj emoționant către suporteri, chemându-i în număr cât mai mare pe stadion.
Peluza Vișinie mobilizează fanii pentru retragerea lui Ciprian Deac: „Prezența e obligatorie!”
„E zi de meci, e ziua retragerii lui Cipri Deac. Ne vedem cu toții la stadion, să-i fim alături și să ne luăm rămas-bun de la tot ce a însemnat Deac pentru CFR. Cuvintele sunt de prisos, prezența e obligatorie”, au transmis suporterii.
Mesajul vine într-un moment special pentru întreaga suflare vișinie, după ce Ciprian Deac a anunțat că va pune capăt unei cariere impresionante, în care a devenit simbolul uneia dintre cele mai de succes perioade din istoria CFR-ului.
4 Comentarii