Vineri 13 Decembrie

Ovidiu Sabău vrea victoria cu FCSB: „Am nişte jucători care au maturitate, au experienţă, au jucat astfel de meciuri”


Universitatea Cluj va juca duminică, 10 noiembrie, împotriva FCSB-ului, în runda a 16-a din Superliga, iar Ovidiu Sabău este optimist că echipa sa va reuși să aducă cele 3 puncte acasă. 

Antrenorul „studenților”  și-a lăudat adversarii, precizând că lotul „roș-albaștrilor” este unul valoros, FCSB fiind clar echipa cea mai în formă din campionat. 

Este clar, trebuie să recunoaştem, este echipa cea mai în formă, au un lot valoros, au două echipe. Au jucători care au calitate s-a investit foarte mult, este clar echipa cea mai în formă, probabil chiar şi cea mai valoroasă din Liga 1”, a declarat Sabău la conferința de presă. 

Totodată, antrenorul „U” Cluj are încredere în jucătorii lui că vor reuși să lupte pentru cele trei puncte în meciul de duminică. 

Ne aşteaptă un meci dificil, trebuie să fim în formă. Ca să faci faţă la un asemenea joc trebuie să ai curaj, să te baţi cu ei, nu merge cu jumătăţi de măsură. Am nişte jucători care au maturitate, au experienţă, au jucat astfel de meciuri. Avem ca obiectiv calificarea în play-off, nu suntem calificaţi, diferenţa de puncte este foarte mică. Nu avem motive să fim relaxaţi", a conchis Sabău. 

Universitatea Cluj se află pe primul loc în Superliga cu 30 de puncte și are un total de opt victorii, șase egaluri și o înfrângere din cincisprezece meciuri. FCSB se află pe locul 6 în Superliga cu 21 de puncte, iar în ultimele 2 etape, „roș-albaștrii” nu s-au lipit de victorie, remizând cu Rapid, scor 0-0 și cu Univ. Craiova, 1-1.


Comentarii Facebook