O nouă achiziție de TOP pentru U-BT: Un pivot trecut prin NBA care a mai evoluat pentru Olympiacos sau Maccabi Tel Aviv
U-Banca Transilvania continuă campania de întărire a lotului și îl anunță transferat pe Nathan Mensah, un pivot cu experiență internațională.
U-Banca Transilvania face un nou pas important în consolidarea echipei pentru sezonul viitor, prin transferul pivotului Nathan Mensah. Baschetbalistul ghanez a evoluat la unele dintre cele mai prestigioase echipe din Europa – Maccabi Tel Aviv și Olympiacos Pireu – și vine acum să întărească linia de sub panou a ardelenilor.
Mensah are 27 de ani și o înălțime impresionantă, de 2,10 metri. Născut în Accra, capitala Ghanei, Nathan a practicat mai întâi fotbalul, dar la 13 ani a făcut trecerea către baschet, unde a fost rapid remarcat în competițiile locale, ceea ce i-a deschis drumul spre Statele Unite.
A urmat cursurile liceale la Prolific Prep (California) și Findlay Prep (Nevada), două dintre cele mai puternice programe de baschet din SUA. Apoi, a primit bursă la San Diego State, unde s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni jucători defensivi ai conferinței Mountain West – titlu câștigat de două ori. În 2023, alături de San Diego, a ajuns până în finala NCAA. A adunat 146 de meciuri în această competiție, cu medii de 6.6 puncte, 6.2 recuperări și 1.6 capace.
Deși nu a fost selectat în draftul NBA, Mensah a început cariera profesionistă în G-League, la Greensboro Swarm, afiliata celor de la Charlotte Hornets. Performanțele sale i-au adus și un contract cu Hornets (NBA), pentru care a evoluat în 25 de partide oficiale.
Ulterior, a trecut și pe la Austin Spurs, iar în decembrie 2023 a semnat cu Olympiacos Pireu. A bifat 9 apariții pentru echipa elenă, dintre care două în prestigioasa Euroligă. Sezonul trecut l-a încheiat la Maccabi Tel Aviv, de unde s-a despărțit în luna iunie.
Nathan Mensah devine astfel al patrulea jucător adus de U-Banca Transilvania în această vară, după Iverson Molinar, Jeffery Taylor și Ben Altit.
1 Comentariu