Neluțu Varga s-a decis! Cine preia conducerea la CFR Cluj, după plecarea lui Mureșan
Neluțu Varga a anunțat cine se va ocupa de conducerea lui CFR Cluj, după ce președintele Iuliu Mureșan a demisionat de la echipă.
Patronul lui CFR Cluj nu caută momentan un înlocuitor pentru postul de președinte și a anunțat că destinele clubului vor fi conduse de tripleta Ciprian Deac, Ricardo Cadu și Marian Băgăceanu.
„Sunt mulți conducători. Nu avem nevoie. Sunt Marian Băgăcean, Ciprian Deac și Ricardo Cadu, ei conduc acest club”, a transmis Neluțu Varga.
Ricardo Cadu este director sportiv al clubului, în timp ce Deac a fost promovat în funcția de vicepreședinte al echipei. Băgăceanu în schimb este unul dintre cei mai vechi acționari ai clubului, fiind alături de Varga de la începutul noului proiect.
Neluțu Varga l-a atacat pe Iuliu Mureșan
Plecarea lui Mureșan nu a fost deloc pe placul lui Neluțu Varga, iar patronul lui CFR Cluj nu a ezitat să îl atace pe omul care s-a identificat în carieră cu echipa din Gruia.
„Nu s-a întâmplat nimic în club. Nu am fost nici impresionat, nici șocat. Omul a obosit. La greu se văd caracterele, e simplu. La bine, toți sunt acolo. Când e puțin greu… Într-un fel mă bucur. Nu vreau să vorbesc urât, îi urez toate cele bune domnului Mureșan. A fost simplă povestea. Am suficienți conducători, o echipă de conducere mult mai performantă. Nu are rost să mai vorbim.”, a declarat Neluțu Varga, după demisia lui Mureșan.
CFR Cluj traversează unele dintre cele mai dificile moment din ultimii ani. Formația din Gruia este presată de mai multe datorii, sumele depășind în total peste 1,5 milioane de euro. „Feroviarii” au probleme din cauza foștilor jucători, care își solicită drepturile la FIFA. Din acest motiv, CFR nu poate transfera jucători noi în acest moment.
2 Comentarii