Nelu Varga, mesaj pentru U Cluj după posibilele transferuri ale lui Stanciu și Burcă: „M-am săturat de bătrâni!”


Patronul CFR Cluj, Nelu Varga, a transmis un mesaj pentru rivala Universitatea Cluj, în contextul informațiilor potrivit cărora Nicolae Stanciu și Andrei Burcă ar putea ajunge la formația de pe Cluj Arena. Cei doi internaționali români ar urma să își încheie contractele cu echipele din China la finalul anului 2026, însă o eventuală revenire în Superliga nu este încă sigură.

Potrivit informațiilor publicate de ProSport, ambii fotbaliști ar fi în planurile Universității Cluj. Nicolae Stanciu și Andrei Burcă au câte 33 de ani, iar o eventuală mutare la echipa clujeană ar reprezenta una dintre cele mai importante lovituri de pe piața transferurilor din România.

Nelu Varga a dezvăluit că i-a dorit în trecut pe ambii jucători la CFR Cluj. În 2022, patronul din Gruia a încercat să-l convingă pe Nicolae Stanciu să revină în România, în perioada în care mijlocașul evolua pentru Wuhan Three Towns, în China. Transferul nu s-a concretizat, iar fotbalistul a rămas atunci în străinătate.

În cazul lui Andrei Burcă, CFR Cluj ar fi avut o înțelegere verbală cu fundașul central în vara anului trecut, însă oferta venită din China a schimbat situația. Apărătorul fusese vândut de formația clujeană în 2023, pentru un milion de euro, în Arabia Saudită. 

Nelu Varga, mesaj pentru U Cluj după posibilele transferuri ale lui Stanciu și Burcă: „M-am săturat de bătrâni!”

Întrebat dacă regretă că cei doi ar putea ajunge la rivala din oraș, Nelu Varga a declarat că nu mai dorește să investească în jucători aflați spre finalul carierei și că strategia clubului se va concentra pe fotbaliști tineri.

„Dacă este adevărat că îi vor transfera, îi felicit! Pe noi nu cred că ne mai ajutau. Eu m-am săturat! Nu mai îmi trebuie jucători cu CV-uri. Îmi trebuie tineri. Eu prefer altă strategie acum”, a declarat patronul CFR Cluj pentru ProSport.

Nelu Varga a explicat că vrea să construiască o echipă bazată pe jucători tineri, care să poată crește și să fie ulterior vânduți către alte cluburi.

„Vreau să ne bazăm pe jucătorii tineri, care sunt de viitor, au foame de performanță, poți să-i și vinzi… Ceilalți joacă pe vârfuri sau nu mai pot. M-am ars de n ori cu jucători bătrâni! Am învățat pe banii mei și m-am lămurit. Merg pe tineri, pentru că ei sunt cei mai buni. Pe ei te poți baza”, a mai spus finanțatorul echipei din Gruia.

Comentarii Facebook