Louis Munteanu răbufnește după meciul cu Rapid! Ce spune despre transferul de milioane: „M-am plictisit!”
Louis Munteanu (23 de ani) a intrat pe teren din postura de rezervă în derby-ul Rapid - CFR Cluj, încheiat 1-1, și a evoluat timp de 33 de minute.
Clujenii au deschis scorul prin Postolachi în minutul 25, iar Rapid a restabilit egalitatea prin Koljic, în debutul reprizei secunde (min. 47). La finalul partidei, Munteanu a fost întrebat despre posibilul său transfer în străinătate, despre care s-a scris că ar putea ajunge la o sumă record pentru SuperLigă – 18 milioane de euro, cât ar cere Ioan Varga.
Atacantul a spus însă că este sătul de aceste speculații și că, în acest moment, este concentrat exclusiv pe evoluțiile sale la CFR Cluj.
„A fost un meci greu, suntem fericiți cu acest egal. Zic eu că se putea mai bine, dar ne mulțumim cu egal. Am căzut puțin în repriza a doua. Au egalat, a fost și aportul fanilor, au venit peste noi. Mă simt bine, sper ca la meciul următor să joc. Sunt puțin în urmă cu pregătirea, dar cu antrenamentele sper să-mi revin. Nu prea e plăcut pe bancă, dar asta este, îmi voi face treaba.
Dacă îmi zbura gândul la transfer nu mai eram cu capul aici, îmi zbura gândul. (n.r. Cum te simți când auzi suma de transfer pe care e posibil să pleci?)Vrei să-ți spun sincer, m-am plictisit și eu de atâtea cifre. Eu sunt aici la CFR.", a declarat Louis Munteanu, la finalul partidei cu Rapid.
Atacantul este curtat intens de cluburi din Spania și Franța, iar Ioan Varga a dezvăluit că este doar o chestiune de zile până când fotbalistul se va transfera.
3 Comentarii