Gigi Becali, acuzații explozive la adresa CFR-ului și a „grupului de la Cluj”: „Sunt de 100 de ori mai puternici decât mine, dar la hoție”


Patronul FCSB, Gigi Becali, a lansat acuzații extrem de grave la adresa celor pe care îi numește „grupul de la Cluj”, susținând că există forțe mult mai puternice decât el în spatele succeselor CFR Cluj și al unor decizii controversate din fotbalul românesc.

„Eu sunt cum ar veni, eu putere nu am. De 100 de ori sunt mai tari decât mine (n.r. cei din așa-numitul grup de la Cluj). Sunt mai tari la ce? La hoție. Nu îmi place să fiu hoț. Că dacă voiam să fiu hoț îi furam eu, tată, de erau ei mici pitici în fața mea, dacă mă apucam și eu de așa ceva”, a spus Becali, scrie fanatik.ro.  

Gigi Becali, acuzații explozive la adresa CFR-ului și a „grupului de la Cluj”: „Sunt de 100 de ori mai puternici decât mine, dar la hoție”

În același timp, patronul FCSB a precizat că nu îl consideră responsabil pe principalul acționar al CFR Cluj, Neluțu Varga, despre care a spus că nu ar avea capacitatea de a influența astfel de situații, sugerând că totul ar fi orchestrat la un nivel mult mai înalt.

„Eu nu accept nedreptatea, nu vreau să mi-o dai. Cununa nedreaptă nu o primesc. Neluțu e prea mic. Așa ceva ce s-a întâmplat aseară nu poate Neluțu să facă. Prea mic ca să facă așa ceva”,a mai spus Becali. 


Comentarii Facebook