Dezastru total în vestiarul jucătorilor din Kosovo, după meciul cu România! Au mâncat pizza în timp ce românii îi așteptau pe teren în frig - VIDEO
Meciul România - Kosovo, din Liga Națiunilor, s-a încheiat în scor 0-0, după ce jucătorii din Kosovo au abandonat terenul, fără acordul arbitrului.
Kosovarii au plecat în vestiar după un scandal declanșat de Amir Rrahmani, care l-a îmbrâncit pe Denis Alibec. Ambii jucători au primit cartonaș galben.
Fotbaliștii din Kosovo au decis să plece în semn de protest, îndreptându-se spre vestiar, unde au stat mai bine de o oră, înainte să anunțe că nu vor reveni pe teren.
În vestiar aceștia și-au comandat pizza și au făcut haos în vestiar în timp ce românii îi așteptau pe teren.
„În timp ce jucătorii și staff-ul României au fost ținuți să aștepte pe teren mai bine de 1 oră la -2 grade, jucătorii din Kosovo au comandat pizza și s-au tratat în vestiar, înainte de a decide să nu se mai întoarcă pentru a încheia meciul la București. Mi se pare că decizia a fost luată cu mult înainte de a fi anunțată efectiv de crainicul stadionului. Iată ce a lăsat Kosovo în urmă”, a notat jurnalistul Emanuel Roșu.
7 Comentarii