Debut cu stângul pentru Antonio Folha! CFR Cluj, învinsă de Oțelul după un meci modest și o improvizație totală în apărare. Se anunță vremuri grele

CFR Cluj a început noul sezon de SuperLigă cu o înfrângere care ridică multe semne de întrebare. „Feroviarii” au pierdut cu 2-1 pe terenul Oțelului Galați, la debutul oficial al portughezului Antonio Folha pe banca tehnică, după un meci în care clujenii au părut departe de pretențiile unei echipe care își propune să lupte la titlu.

Debut cu stângul pentru Antonio Folha! CFR Cluj, învinsă de Oțelul după un meci modest și o improvizație totală în apărare. Se anunță vremuri grele


Problemele de lot s-au văzut încă din primul minut. Rămas fără niciun fundaș central de meserie disponibil, Folha a fost nevoit să improvizeze, trimițând în centrul defensivei un cuplu format din Aly Abeid, fundaș stânga, și Damjan Djokovic, mijlocaș defensiv. Experimentul nu a funcționat, iar Oțelul a profitat rapid.

Gazdele au deschis scorul încă din minutul 4. În urma unui corner executat de Nuno Pedro, Joao Lameira a scăpat din marcajul lui Djokovic și a înscris cu o lovitură de cap, punând presiune pe CFR încă din startul partidei.

Prima repriză a aparținut aproape în totalitate gălățenilor, care au mai irosit câteva ocazii importante prin Pedro Nune, Andrezinho și Lopes. De partea cealaltă, clujenii au avut puține momente de inspirație ofensivă, cea mai mare oportunitate venind în minutul 21, când Sfaiț a șutat puțin pe lângă poartă.

După pauză, Oțelul a continuat să fie echipa mai periculoasă, însă CFR a reușit să revină în joc în minutul 58. Sfaiț a pătruns pe partea stângă și a centrat perfect pentru Andrei Cordea, care a reluat din prima și a restabilit egalitatea. Pentru câteva minute, clujenii au dat impresia că pot întoarce rezultatul. Alin Fică a fost aproape de gol în minutul 65, însă șutul său de la distanță a trecut puțin peste transversală.

Finalul le-a aparținut însă gazdelor. În minutul 86, Patrick a primit o centrare din partea lui Nuno Pedro, a preluat elegant în careu și a trimis un șut imparabil în vinclu, fără nicio șansă pentru Vîlceanu. Golul spectaculos a adus victoria Oțelului și a consfințit un debut amar pentru Antonio Folha.

Rezultatul vine într-un moment delicat pentru CFR Cluj, club afectat în ultimele săptămâni de probleme financiare


Rezultatul vine într-un moment delicat pentru CFR Cluj, club afectat în ultimele săptămâni de probleme financiare, plecări din lot și lipsa unor soluții în compartimentul defensiv. Lipsa fundașilor centrali l-a obligat pe Antonio Folha să improvizeze încă din primul meci oficial, iar acest lucru s-a văzut pe teren.

Deși campionatul este abia la început, prestația din Galați ridică semne de întrebare privind capacitatea echipei de a se bate pentru titlu în actuala formulă. Portughezul are acum misiunea de a găsi rapid soluții înaintea următoarelor etape, într-un sezon în care presiunea asupra CFR-ului este deja uriașă.

Echipele de start: 

Oțelul Galați (4-3-3): Dur-Bozoancă - Zhelev, Iacob, Lopes, Ferreira - Pedro, Lameira, Ciobanu - Bordun, Patrick, Lopes
Rezerve: M. Contra, Paharnicu, Christopoulos, Neicu, R. Olteanu, Frnuză, Aftene, Bălănică, Lungu, Neicu
Antrenor: Stjepan Tomas

CFR Cluj (4-3-3): Vîlceanu - Braun, Abeid, Djokovic, Malico - Muhar, Perianu, Fică - Cordea, Sfait, Korenica
Rezerve: Gal, Gyorghy, Rocha, Gligot, Păun, Biliboc, C. Matei, N. Sula, Zahovic
Antrenor: Antonio Folha

Comentarii Facebook