Dan Petrescu și Ghiță Mureșan, declarați cetățeni de onoare ai Clujului


Tehnicialul CFR Cluj, Dan Petrescu, şi fostul baschetbalist Ghiţă Mureşan au fost numiți joi, „Cetăţeni de onoare” ai judeţului Cluj.

Astfel, reprezentanții Consiliului Judeţean Cluj au declarat, joi,  că înmânarea diplomelor şi a însemnelor distinctive pentru Dan Petrescu şi Ghiţă Mureşan urmează să aibă loc în cadrul unei ceremonii publice organizate de către instituţie.

CJ Cluj a aprobat acordarea titlului de Cetăţean de onoare al judeţului Cluj - <<Clujean de onoare>> antrenorului echipei de fotbal CFR 1907 Cluj, Dan Petrescu, şi fostului baschetbalist Ghiţă Mureşan, pentru modul în care au reuşit, prin rezultatele sportive obţinute, să promoveze Clujul pe plan naţional şi internaţional. Titlul aprobat este unul simbolic, iar înmânarea diplomelor şi a însemnelor distinctive pentru Dan Petrescu şi Ghiţă Mureşan urmează să aibă loc în cadrul unei ceremonii publice organizate anul viitor de către instituţie”, au spus reprezentanţii CJ Cluj, conform Mediafax.

Potrivit Consiliului Județean, în ultimii ani, Clujul a devenit epicentrul unor serii de reuşite sportive, care au ţinut capul de afiş al mass-mediei locale, naţionale şi internaţionale, rezultatele obţinute punând definitiv judeţul Cluj pe harta sportului mondial.

În acest context, se distinge personalitatea actualului antrenor al echipei clujene de fotbal CFR 1907 Cluj şi component al <<Generaţiei de Aur>> a echipei naţionale de fotbal a României, Dan Petrescu, cel care, prin rezultatele obţinute în cariera de sportiv şi antrenor, a reuşit să promoveze Clujul în plan naţional şi internaţional, activând aidoma unui veritabil ambasador al Clujului şi al sportului clujean, capitala Transilvaniei devenindu-i, treptat, a doua lui casă”, au subliniat reprezentanţii consiliului.


Comentarii Facebook