Cupa ”Napoca-Junior” la pescuit pe lacul Gheorgheni. Cine sunt câștigătorii

 

Zeci de copii au participat sâmbătă, 6 iunie, la Cupa ”Napoca-Junior” la pescuit pe lacul Gheorgheni, organizată de Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Cluj în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj și Primăria Cluj-Napoca. 

 

45 de copii din 60 de concurenți înscriși au spus “prezent” la ediția a III-a a concursului de pescuit staționar, desfășurat pe Lacul I Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca. 

 

Emoții au fost atât de partea copiilor cât și de partea părinților sau bunicilor care s-au întrecut în a face recomandări micuților concurenți.

 

După ședința tehnică, luarea la cunoștință de instructaj, tragerea la sorți a standului, fiecare copil și-a ocupat locul, așteptând semnalul de începere al concursului.

 

S-a auzit...FIR ÎNTINS!!! 2 ore s-a pescuit pe lac, iar la ora 12.00 s-a strigat stop competiție și s-a trecut la cântărirea peștelui prins ca și cantitate, pentru a putea face departajarea în clasamentul final.

 

Micuții concurenți au fost sărbătoriți de organizatori cu sucuri, înghețată, pungi cu produse și desigur pizza.

 

Ediția a III-a 2015 a Cupei „Napoca-Junior”la pescuit a fost un real succes. La finalul concursului, fetele s-au impus, reușind să câștige locul I la ambele grupe de vârstă (5-10 ani, 10-14 ani).

 

Fiecare copil a primit diplomă de participare la concurs.

 

La final, directorul Asociației Județene a Pescarilor Sportivi, Andrei Pop, alături de ofițerul de relații publice al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, mr. Mariana BARBU, au anunțat câștigătorii:

 

1. Grupa 5 - 10 ani:

Locul I - Moldovan Maria - 580 grame;

Locul II - Rusu Darius - 380 grame;

Locul III - Corchis Bogdan - 250 grame.

 

2. Grupa 10 - 14 ani:

Locul I - Rad Elena - 355 grame;

Locul II - Kun Mark - 270 grame;

Locul III - Suciu Bogdan - 225 grame.

Comentarii Facebook