CFR Cluj pierde un om de bază! Becali a pus mâna pe unul dintre jucătorii esențiali ai ardelenilor
CFR Cluj este pe cale să piardă unul dintre jucătorii importanți ai echipei. Patronul FCSB, Gigi Becali, a confirmat transferul lui Meriton Korenica, extrema stânga în vârstă de 29 de ani urmând să plece din Gruia și să ajungă la campioana României.
Mutarea reprezintă o lovitură importantă pentru CFR Cluj, mai ales că Korenica a fost unul dintre oamenii de bază ai formației ardelene. Becali a anunțat că transferul este deja rezolvat și că FCSB va plăti 600.000 de euro pentru fotbalistul kosovar.
„Am semnat cu Korenica. Nu am făcut licitație. Eu am făcut ofertă de 600.000 de euro. Varga mi-a spus că Craiova dă 800.000 de euro. Eu nu fac licitație!”, a declarat Gigi Becali.
CFR Cluj pierde un om de bază! Becali a pus mâna pe unul dintre jucătorii esențiali ai ardelenilor
Nelu Varga, patronul CFR Cluj, spera să obțină o sumă mai mare în schimbul lui Korenica, însă Becali a refuzat să intre într-o luptă a ofertelor și a transmis clar că nu va licita pentru jucător.
Transferul lui Korenica ar putea să nu fie singura mutare pregătită de FCSB. Gigi Becali a lăsat să se înțeleagă că și Karlo Muhar ar putea ajunge la echipa roș-albastră, în timp ce patronul FCSB caută și un atacant.
„Korenica va fi inter. Muhar, punct fix în fața apărării. Mai aduc un atacant. Posibil Lukic”, a mai spus Becali.
5 Comentarii