CFR Cluj lansează o nouă stea! Cristian Rus, băiatul crescut în Gruia, a semnat primul contract mare


CFR Cluj anunță cu mândrie un moment definitoriu pentru viitorul clubului: Cristian Rus, jucător format în propria Academie, a semnat primul său contract de fotbalist profesionist cu echipa din Gruia.

Născut în 2009, Cristian face parte din Familia CFR de aproape un deceniu, perioadă în care a crescut, s-a format și a evoluat constant sub îndrumarea antrenorului Florin Mănescu – omul care i-a fost alături pas cu pas pe întreg parcursul său juvenil. Este un exemplu clar al modului în care continuitatea și răbdarea în procesul de formare dau roade.

Cu o viziune de joc remarcabilă, inteligență tactică și o atitudine de profesionist, Cristian s-a impus ca unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale. Calitățile sale, completate de o seriozitate exemplară și o pasiune autentică pentru fotbal, l-au adus în atenția staff-ului tehnic al echipei mari, culminând cu semnarea acestui contract important.


Comentarii Facebook