Miercuri 24 Aprilie

CFR Cluj a sancționat doi angajați, după bătaia din vestiar de la finalul meciului cu Steaua Roșie Belgrad


CFR Cluj anunță că, după bătaia din vestiar de la finalul meciului cu Steaua Roșie Belgrad, au fost sancționați doi angajați.

Altercația a fost provocată de Viorel Boncoi, angajat în cadrul clubului CFR 1907 Cluj. 

Drept urmare au fost aplicate sancțiuni în conformitate cu regulamentul intern persoanelor care au provocat această altercație, în mod concret fiind sanctionați următorii angajați: Viorel Boncoi - fizioterapeut și Radu Pralea - fizioterapeut.

În ceea ce îl privește pe dl. Ioan Ivașcu, secretarul general al clubului nostru, urmare a acestor evenimente regretabile, a solicitat încetarea relațiilor contractuale, părțile de comun acord hotărând în acest sens rezilierea contractului de muncă.

Pe această cale îi mulțumim pentru cei 10 ani de activitate în cadrul clubului nostru, pentru profesionalismul și devotamentul de care a dat dovadă în această perioadă și îi dorim mult succes în carieră”, precizează conducerea CFR Cluj.

Aceștia își cer scuze, încă o dată, ”față de toți cei lezați de aceste incidente, inclusiv față de suporterii echipei noastre, respectivele altercații nefiind în concordanță cu principiile și valorile clubului CFR 1907 Cluj. 

Avem toată încrederea că astfel de incidente nu se vor mai repeta niciodată, iar în acest sens, regulamentul intern va fi actualizat și va prevedea sancțiuni mai drastice pentru orice conduită contra valorilor clubului”.

Comentarii Facebook