CFR Cluj a pierdut unul dintre veteranii lotului. Clubul s-a despărțit oficial de un jucător cu 4 titluri de campion
CFR Cluj l-a pierdut pe Damjan Djokovic, jucătorul care a contribuit decisiv la nu mai puțin de patru titluri de campion în Gruia
Damjan Djokovic, 36 de ani, și-a reziliat înțelegerea cu CFR Cluj și a plecat de la echipă, conform unui anunț făcut de Fanatik. Despărțirea de jucătorul croat a fost confirmată și de Marius Șumudică.
„Djokovic a plecat deja din oraş, spre Croaţia, spre casă. A înştiinţat clubul. Avea memoriu băgat dinainte şi a rupt contractul. Este o pierdere mare. Era căpitanul echipei, el cu Camora. Liderii echipei după retragerea lui Cipri Deac. Este o pierdere mare. Se dă un semnal negativ în vestiar. Clar!”, a spus Marius Şumudică.
Damjan Djokovic, omul cheie de la mijlocul terenului
Jucătorul croat a jucat un rol deosebit de important la echipa din Gruia la titlurile din 2018, 2019, 2020 și 2021. Djokovic a evoluat prima dată pentru CFR Cluj în perioada 2013/2014, după care a revenit între 2017 și 2021. Croatul s-a întors pentru ultima dată în Gruia în 2024.
Djokovic era unul dintre jucătorii de la CFR Cluj cu un salariu important. Croatul încasa aproximativ 20.000 de euro lunar.
CFR Cluj, fără soluții în linia mediană
CFR Cluj pare într-un moment foarte complicat în acest moment și ar putea avea mari probleme în stagiunea 2026/2027. Ardelenii l-au pierdut deja pe Karlo Muhar, iar acum se despart și de Djokovic.
Șumudică ar putea avea mari probleme la alcătuirea unui prim 11 competitiv în perioada următoare. La mijlocul terenului, CFR Cluj a mai rămas doar cu jucători precum Fica, Păun, Bruno Costa, Perianu sau Barrios, ultimii fiind utilizați puțin, spre deloc.
2 Comentarii