CFR Cluj a pierdut fără drept de apel prima partidă amicală din Spania. Fanii sunt pesimiști: „Vai de capul nostru ce lot slab avem”

CFR Cluj a început cu stângul seria meciurilor de pregătire din cantonamentul de iarnă din Spania. Formația din Gruia a pierdut vineri la prânz primul amical disputat la Oliva Nova, scor 0-2, în fața belgienilor de la KAA Gent, locul 8 în prima ligă a Belgiei. Eșecul a stârnit reacții dure din partea suporterilor, care și-au exprimat îngrijorarea față de viitorul echipei, atât în comentariile de pe rețelele sociale, cât și în mediul online în general.

CFR Cluj a pierdut fără drept de apel prima partidă amicală din Spania. Fanii sunt pesimiști: „Vai de capul nostru ce lot slab avem”


Partida contra celor de la KAA Gent a venit într-un context deja tensionat pentru CFR Cluj. Zilele premergătoare cantonamentului au fost marcate de decizii controversate privind lotul. Echipa a plecat inițial în Spania fără Ciprian Deac și Damjan Djokovic, dar și fără jucători considerați indezirabili de conducere, precum Kurt Zouma, Anton Kresic și Marcus Coco. Ulterior, staff-ul tehnic a revenit asupra deciziei în cazul lui Djokovic, care a fost chemat în cantonament și a evoluat în repriza a doua a meciului amical.

Pe teren, diferența s-a făcut încă din prima repriză. Belgienii au deschis scorul în minutul 30, prin Kanga, din lovitură de la 11 metri. CFR a încercat să reacționeze, însă fără succes, iar KAA Gent a mai punctat o dată până la pauză, în minutul 41, prin Ito, stabilind scorul final. În partea secundă, deși Daniel Pancu a schimbat formula de joc și a rulat mai mulți jucători, clujenii nu au reușit să înscrie și să revină în meci.

Echipa de start a celor de la CFR Cluj în partida cu belgienii de la Gent


În prima repriză, CFR Cluj a început cu Hindrich – Kun, Sinyan, Matei Ilie, Camora – Muhar, Keita, Fică, Cordea, Aliev, Șfaiț, iar după pauză au evoluat Vâlceanu – Abeid, Matei Ilie, Sinyan, Țîrlea – Djokovic, Perianu, Păun – Biliboc, Sfait, Korenica.

Nemulțumirea suporterilor nu a întârziat să apară. Încă de la anunțarea echipei de start, fanii au lansat comentarii critice, iar la pauză și după meci tonul a devenit și mai dur. „Cu această formulă de echipă avem puține șanse în Superliga”, „Ce lot slab avem”, „Vai de capul nostru” sau „Rugați-vă să prindeți barajul de supraviețuire” sunt doar câteva dintre mesajele postate de suporteri.

Situația CFR-ului este complicată și în campionat. După 21 de etape, vicecampioana României ocupă doar locul 11, cu 26 de puncte, bilanțul fiind de 6 victorii, 8 egaluri și 7 înfrângeri. Următorul amical din cantonamentul din Spania este programat marți, 13 ianuarie, de la ora 11:00, împotriva formației Atzeneta UE, din liga a cincea spaniolă, un test în care CFR va fi obligată să arate semne clare de revenire.

Comentarii Facebook