Ce trist! Unul dintre cei mai mari jucători și antrenori ai CFR Cluj și Universitatea Cluj a fost turnător la Securitate. Ce nume conspirativ avea
Ștefan Kovacs, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului european și o figură definitorie pentru Cluj, apare într-o ipostază controversată în documente oficiale ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Potrivit unui dosar de rețea descoperit în arhive, Kovacs a fost recrutat de Securitatea comunistă în 1955 și a activat până în 1963 ca agent informator sub numele conspirativ „Vasile Munteanu”, conform GSP.ro.
Unul dintre cei mai mari antrenori și jucători ai Universității Cluj a fost turnător la Securitate
Dosarul, întocmit la nivelul Regionalei MAI Cluj, acoperă exact perioada în care Kovacs era profund implicat în fotbalul local: jucător și antrenor la Universitatea Cluj (Știința), Dermata și CFR Cluj. La momentul recrutării, în octombrie 1955, Kovacs avea 35 de ani și se afla la începutul carierei de antrenor, într-un context în care Securitatea controla strict mediile considerate sensibile, inclusiv sportul.
Documentele arată că Kovacs a semnat un angajament scris prin care se obliga să furnizeze informații despre „elemente dușmănoase” și să execute sarcini trasate de organele de securitate, păstrând secretul absolut al colaborării. Ofițerii îl descriu drept „element atașat regimului”, „disciplinat” și „sârguincios”, apreciind accesul său direct la sportivi, antrenori și la viața internă a cluburilor clujene.
În rapoartele de analiză se menționează că „Vasile Munteanu” ar fi furnizat un total de 34 de note informative, considerate reale și bine documentate, folosite în lucrări de investigații. Deși notele propriu-zise nu se mai regăsesc în dosar, Securitatea aprecia punctualitatea, seriozitatea și conformitatea colaboratorului. Un singur nume apare într-o evaluare critică: Jenei, cel mai probabil Emeric Jenei, într-un context legat de presupuse divergențe personale.
Kovacs l-ar fi turnat și pe marele Emerich Jenei, după o ceartă
Întâlnirile dintre Kovacs și ofițerii de legătură aveau loc la locul de muncă, pe stradă, în parcuri sau în case conspirative din Cluj, uneori de două-trei ori pe lună. Colaborarea este descrisă ca fiind constantă până la începutul anilor ’60, când cariera sa începe să capete o dimensiune națională.
În 1963, odată cu numirea sa la București ca antrenor federal și cu deplasările frecvente în țară și în străinătate, Securitatea decide abandonarea agentului „Vasile Munteanu”, considerând că nu mai poate fi utilizat eficient. Decizia este aprobată de Nicolae Pleșiță, viitorul șef al Direcției de Informații Externe.
CITEȘTE ȘI: Cum a schimbat Ceaușescu numele orașului din Cluj în Cluj-Napoca. Dictatorul era încăpățânat
De aici începe traseul legendar: Steaua, Ajax, Cruyff, trofee europene și recunoaștere internațională. Însă documentele din arhive adaugă astăzi o zonă de umbră anilor clujeni ai lui Ștefan Kovacs, ridicând întrebări incomode despre relația dintre performanța sportivă și compromisurile impuse de un regim totalitar. Mai multe detalii puteți citi aici.

3 Comentarii