Când se va juca meciul barajul U Cluj - Hermannstadt. Harababura a fost rezolvată
UPDATE
Barajul se va juca duminica, 9 iunie, de la ora 18.00. Ceea ce a creat o harababură care a fost foarte greu de prevăzut a fost programarea în 7-8 iunie a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României. Dacă U Cluj promova direct, atunci acest lucru nu ar mai fi fost o problemă, dar ajungând la baraj meciul a fost programat exact în a doua zi a campionatului de atletism.
Până duminică, 9 iunie, terenul de pe Cluj Arena va fi eliberat de echipamentele de la atletism, iar U Cluj va putea lupta pentru promovare.
Adversarul, Hermannstadt Sibiu, este condus de nimeni altul decât Iuliu Mureșan, fostul președinte al CFR Cluj.
----------
Oficialii de la U Cluj sunt în corzi deoarece pe Cluj Arena au loc în ziua barajului cu Hermannstadt, în 8 iunie, Campionatele Internaţionale de Atletism ale României.
Concursul de atletism ar urma să înceapă în acea zi, 8 iunie, la ora 18.00, ceea ce face puțin probabilă desfășurarea meciului înainte sau după acest eveniment, pentru că terenul trebuie să fie degajat de echipamentele folosite la atletism.
Oficialii U Cluj au confirmat pentru Stiri de Cluj că s-a propus mutarea meciului în 9 iunie, dar trebuie acceptul FRF și al celor de la Hermannstadt.
Ar mai fi o variantă, puțin probabilă, ca meciul să se joace în 8 iunie, dar dimineața.
Decizia finală va fi anunțată în jurul orei 19.00.
14 Comentarii