Campion mondial de școală, la un pas de aur! Un tânăr din Cluj a făcut senzație la competiția de Muay Thai din Malaezia


Un tânăr sportiv din Cluj-Napoca a obținut o performanță importantă la nivel internațional. Lucas Alexandru Clapa, elev al Liceului Teoretic „Eugen Pora” și legitimat la Clubul Sportiv Mixed Martial Arts Transilvania Cluj-Napoca, a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial Școlar de Muay Thai – IFMA, desfășurat în Malaezia.

Pentru rezultatul obținut la competiția internațională, sportivul clujean a primit o diplomă de merit, în semn de recunoaștere a performanței sale.

O diplomă de merit a fost acordată și antrenorului Sergiu Alin Cornea, instructor în cadrul Clubului Sportiv MMA Transilvania, pentru contribuția sa la pregătirea sportivului și la rezultatul obținut. 

Campion mondial de școală, la un pas de aur! Un tânăr din Cluj a făcut senzație la competiția de Muay Thai din Malaezia

Performanța lui Lucas Alexandru Clapa este cu atât mai importantă cu cât Campionatul Mondial Școlar de Muay Thai – IFMA a reunit tineri sportivi din mai multe țări, într-o competiție desfășurată într-un stat cu o puternică tradiție în sporturile de contact.

Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au transmis felicitări sportivului și antrenorului său pentru rezultatul obținut și pentru modul în care au reprezentat Clujul pe scena internațională.

„Le mulțumim pentru munca, disciplina, perseverența și pasiunea care au făcut posibilă această performanță și care duc numele Clujului pe cele mai importante scene sportive internaționale”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Cluj

Comentarii Facebook