„Benzina” s-a terminat la CFR Cluj! Iuliu Mureșan recunoaște: „Nu mai sunt șanse la titlu


CFR Cluj a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 0-2, în cadrul etapei a treia din play-off-ul SuperLigii României.

CFR Cluj a pierdut cu Universitatea Craiova, scor 2-0, iar șansele pentru titlu s-au diminuat serios. Iuliu Mureșan, președintele echipei din Gruia, a declarat că echipa a „terminat benzina”, iar șansele să devină campioană sunt tot mai reduse. 

„Noi am mers pe cai mari până acum, dar se pare că am terminat benzina. Craiova a fost mai bună. Am avut și noi ocazii, puteam să conducem, dar repriza a doua a început cu golul de la distanță. Niciun jucător de la noi nu a ieșit la întâmpinare, nu e greșeala lui Popa. Așa e la fotbal, Craiova a fost mai bună”, a spus Mureșan, scrie digisport.ro.  

 Benzina s-a terminat la CFR Cluj! Iuliu Mureșan recunoaște: „Nu mai sunt șanse la titlu"

De asemenea, președintele CFR Cluj a mai amintit că nu are ce să comenteze cu privire la arbitraj și că în a doua repriză, jucătorii antrenați de Pancu au fost neputincioși. 

„Cordea nu a făcut un meci foarte bun, din păcate. A făcut un meci bun în apărare, dar nu a mai avut energie pentru cea de atac. Toată echipa a lăsat de dorit. Îi felicit pe cei de la Craiova, e corect. Nu avem ce să comentă, nici la arbitraj, nu am jucat noi ce trebuia.  În repriza a doua am părut neputincioși. Nu, nu, eu cel puțin. Jucătorii care au intrat nu au adus niciun plus. Nu pot să remarc pe niciunul, ceea ce nu e bine pentru noi. 

Eu cred că da, nu mai sunt șanse la titlu. Realist, cred că trebuie să ne luptăm pentru locul trei și să prindem Conference. Eu sunt un om realist. Mai sunt puncte puse în joc, dar titlul va fi câștigat de una dintre cele două echipe de sus.  Eu m-aș bucura, dar sunt mai realist. Dacă prindem locul trei și Conference, eu zic că am făcut minuni. Noi am luat echipe de pe locul 13, 14”, a spus Iuliu Mureșan. 


Comentarii Facebook