Anamaria Prodan, acuzată de blaturi. Vezi cum a reacționat

 

Anamaria Prodan a propus să fie testată cu detectorul de minciuni în privința acuzațiilor de blat care o vizează pe ea și pe soţul ei, antrenorul stelist Laurenţiu Reghecampf.

 

Am fost anunţaţi de acum trei zile că vom fi făcuţi praf zi de zi până ne vom muta în America, acolo unde ne este locul. Este un scenariu bine pus la punct.

 

A fost scandalul cu FC Snagov, apoi cu ”Ciorbă”, apoi cu fosta soţie, acum şi-au amintit că am fost şi la Buftea. Ni se spune în mailuri ”Ne-am săturat de voi, apăreţi peste tot, în reality-showuri. Daţi-ne bani sau vă facem praf!”. Eu le citesc, mă amuz şi le şterg. Nici nu mai ţin minte episodul acela despre care se vorbeşte, au trecut atâţia ani de când am fost la Buftea. În plus, cum era să intru eu, preşedinte la Buftea, în vestiarul celor de la FC Snagov?

 

De acum, cine va mai scrie astfel de lucruri despre mine, va plăti! Să probeze, eu ştiu că niciodată nu am participat la aşa ceva. Nu ştiu dacă nea Jean Pădureanu poate să confirme ce a discutat cu Laurenţiu când a semnat cu Gloria Bistriţa. I-a spus că va pleca imediat dacă vor exista lucruri necurate. Sunt dispusă să merg la poligraf, un detector de minciuni nu minte niciodată, asta ar fi singura soluţie ca să încheiem cu acest subiect", a spus Anamaria Prodan la Sport.ro.

 

Meciul incriminat de blat este CS Buftea şi FC Snagov, terminat cu scorul 4.2. Anamaria Prodan era în 2009 președintele Clubului din Buftea.

 

Reghecampf, acuzat că a fost implicat în Mafia pariurilor

Comentarii Facebook