Joi 7 Iulie

A murit Matei Ruhrig, mare legendă a baschetului clujean, fost component al lotului național - FOTO

 

Clubul Sportiv Universitatea Cluj anunță, cu multă tristețe și profund regret, trecerea în neființă, în data de 10 mai 2022, a celui care a fost Matei Rührig, Meti, legendă a baschetului românesc, jucător emblematic al clubului Universitatea. Baschetul românesc pierde pe unul dintre cei mai buni conducători de joc ai echipei naționale și a echipei “U” Cluj.

Meti Rührig s-a născut în ziua de 18 decembrie 1942. A absolvit Liceul Ady-Șincai și Institutul Agronomic din Cluj, promoția 1965 precum și Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj, promoția 1974. A jucat de 130 de ori pentru lotul național de seniori, între 1966 și 1973 și a activat neîntrerupt la „U”  Cluj între anii 1963 și 1980. Dublu campion balcanic în 1964, în Grecia și 1965, în Iugoslavia. Meti Rührig și-a pus amprenta personalității sale asupra unei întregi generații. El a fost posesorul unor energii nebănuite și beneficiarul unui talent care rămâne, peste ani, unul de referință. Cu Meti în echipă nimic nu era imposibil.

Ne exprimăm durerea și regretul pentru dispariția celui care a fost Meti Rührig, un prieten minunat, un caracter deosebit, sportiv unic, soț, tată și bunic desăvârșit.

Odihnească-se în pace!”, transmite Clubul Universitatea Cluj.

Comentarii Facebook