Duminica 6 Octombrie

Zilele Clujului la USAMV, cu demonstrații de călărie, dresaj canin, prezentări de animale domestice


Zilele Clujului, ediția 2019, au o conotație specială pentru USAMV Cluj-Napoca, universitate care împlinește 150 de ani de existență și aniversează și 100 de ani de învățământ în limba română. 

Astfel, pentru orașul din care face parte, universitatea a pregătit două zile speciale, în care cei mici, dar și cei mari, se vor putea delecta cu spectacole cu animale și concursuri, dar vor putea să se și bucure de roadele toamnei. 

În 28 și 29 septembrie, între orele 10.00 – 18.00, în campusul USAMV Cluj-Napoca, programul va include: echipaj de călărie demonstrativă, (Poliția Română), expoziție de vaci, rasa sure de stepă, demonstrații de agilitate și dresaj canin (școli partenere ale USAMV Cluj-Napoca), prezentări păsări/animale domestice (porumbei, găinușe, iepuri etc), demonstrații de echitație și probe de agilitate cu caii, concursuri pentru copii, cu premii inedite – pui de animale, stup de observație albine, viermi de mătase, precum și laboratoare/prezentări de la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii. Tot în programul oferit de această facultate este disponibil spre vizitare acvariul universității (preț bilet acces: 3 lei). 

La rândul său, Stațiunea de Cercetări Horticole din cadrul universității va participa, spre vânzare, cu mai multe produse din pepeniera proprie: cătină la caserole (preț 10 lei/buc), struguri (3 lei/kg), prune (3 lei/kg), mere (3 lei/kg), vinete (3 lei/kg), ardei iute și ardei bulgăresc (7 lei/kg), jardiniere stoloni căpșuni (25 lei/buc), trandafiri container (25 lei) și trandafiri la fir (3 lei). 

De asemenea, Disciplina de Fitotehnie din cadrul Facultății de Agricultură va avea spre vânzare plante aromatice la ghiveci, după cum urmează: aloe vera, rozmarin, mentă, roiniță, lavandă, cu prețuri cuprinse între 10-25 lei, în funcție de mărime.

În acest an, Zilele Clujului încep în 27 septembrie, iar timp de câteva zile, în mai multe puncte din oraș, vor avea loc concerte, evenimente și degustări de mâncare. 

Comentarii Facebook