Zgomot infernal în cartierele Clujului! Mașinile cu oameni care cumpără fier vechi nu lasă pe nimeni să doarmă dimineața: „Este insuportabil!”

Locuitorii din mai multe cartiere din Cluj-Napoca se plâng că sunt deranjați zilnic de mașinile care circulă cu portavoce, anunțând colectarea de fier vechi. Sesizările arată că zgomotul este intens, afectând odihna copiilor și a adulților, chiar și în weekend.

Mașinile de colectare a fierului vechi zguduie liniștea clujenilor: „Ne trezesc copiii din somn!”

„În fiecare zi trec mașini cu portavoce pentru ‘debarasări’ sau colectare fier vechi, care sunt foarte deranjante și trezesc copiii din somn. Este insuportabil, mai ales dimineața devreme!”, se arată în sesizarea primită de redacția noastră.

Conform legislației privind liniștea publică, folosirea portavocei și a megafonului pe domeniul public poate fi restricționată în anumite intervale orare. Locuitorii reclamați solicită Primăriei Cluj-Napoca să verifice dacă firmele de colectare respectă aceste reguli și să găsească soluții pentru reducerea zgomotului.

Nervi întinși pentru toți clujenii, din cauza cumpărătorilor ambulanți

Zgomotul constant generat de mașinile cu portavoce afectează calitatea vieții și odihna familiilor din cartierele vizate. Mulți clujeni spun că situația se agravează în weekend, când programul obișnuit al copiilor este perturbat, iar somnul adulților este deranjat.

Specialiștii recomandă sesizarea Poliției Locale atunci când zgomotul depășește limitele legale, dar și informarea operatorilor economici despre programul permis de activitate. Autoritățile locale ar putea lua măsuri suplimentare pentru monitorizarea și sancționarea încălcării liniștii publice.

Comentarii Facebook