Viorel Pașca spune cum a început totul: „Am văzut la televizor că au mai murit doi oameni de frig”. Îi ajuta pe oamenii străzii încă din tinerețe
Viorel Pașca, bărbatul din Dumbrava, județul Bihor, cercetat de DIICOT în dosarul privind presupusele azile ilegale, susține că activitatea sa a pornit din dorința de a-i ajuta pe oamenii fără sprijin. Acesta a povestit cum a ajuns să primească în propria casă primele persoane vulnerabile și afirmă că acestea proveneau de la spitalele din Oradea.
Viorel Pașca povestește cum a ajuns să salveze primii oameni ai străzii, după ce a văzut o știre tristă la TV
Declarațiile vin într-un moment în care dosarul în care este implicat se află în atenția instanței. Procurorii DIICOT îl acuză pe Viorel Pașca de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane în formă continuată, în dosarul referitor la cele 18 cămine care ar fi funcționat ilegal în localitățile Dumbrava, Tinca și Incești din județul Bihor. Procurorii au contestat măsura controlului judiciar dispusă de Tribunalul București pentru Pașca și alți membri ai familiei sale, solicitând arestarea preventivă, conform Libertatea.ro.
În ciuda acuzațiilor, Viorel Pașca susține că totul a început în urmă cu două decenii, dintr-un gest umanitar. „Nu am știut când am început că lucrurile vor evolua atât de mult și se vor dezvolta. Singurul lucru pe care mi l-am dorit în viață a fost să fiu de folos societății în care trăim. Am vrut să fiu de folos celor din jur. Am socotit că sunt un om privilegiat pentru că sunt sănătos, pentru că sunt normal la cap, pentru că am o familie bună și am socotit că e un privilegiu pentru mine să am o casă unde să locuiesc. Și am zis, cu siguranță, alții n-au fost atât de norocoși. Aș vrea să le pot fi de folos”, a declarat acesta.
Pașca spune că avea două camere libere în locuința sa din Dumbrava și că o știre văzută la televizor i-a schimbat complet viața. „Într-o seară am văzut la televizor o știre în care se spunea că au mai murit doi oameni de frig în România. Atunci am zis: uite, sunt oameni care mor pe stradă de frig. Eu am două camere goale. Dacă aș pune patru-cinci persoane care n-au unde locui în camerele acelea, cu puțină cheltuială și puțin efort, s-ar putea rezolva problema lor și n-ar mai îngheța pe străzi. Acesta a fost declicul în seara aceea de iarnă din 2006. A fost lucrul care mi-a schimbat viața pentru următorii 20 de ani”, a povestit el.
Întrebat de unde au venit primii oameni pe care i-a îngrijit, Viorel Pașca afirmă că aceștia au fost externați din spitalele din Oradea. „De la Spitalul Județean din Oradea și de la alte spitale din Oradea. Eu le spusesem că pot să primesc acasă bolnavi care nu au unde să se ducă la externare”, a explicat acesta.
Viorel Pașca spune că implicarea sa în sprijinirea persoanelor vulnerabile începuse încă din tinerețe, înainte de a se căsători
El spune că implicarea sa în sprijinirea persoanelor vulnerabile începuse încă din tinerețe, înainte de a se căsători. După terminarea programului de lucru la o fabrică din Oradea, mergea în spitale pentru a-i vizita pe pacienții abandonați. „Mergeam în spital și căutam persoane care n-au pe nimeni, pe care nu le vizitează nimeni. Le tăiam unghiile, le făceam masaj, îi spălam, le făceam baie dacă era cazul, le duceam un suc sau un compot. Încercam să aduc un plus de mai bine în viața lor”, a declarat Pașca.
Ancheta DIICOT în cazul azilelor din Bihor continuă, iar instanța urmează să decidă asupra solicitării procurorilor privind înlocuirea controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă. Până la o hotărâre definitivă, Viorel Pașca beneficiază de prezumția de nevinovăție.
2 Comentarii