Intervenție pentru salvarea unui tânăr rănit grav de un utilaj agricol în comuna Buza, județul Cluj
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru acordarea de sprijin și salvarea unui tânăr care a fost rănit de un utilaj agricol, pe raza localității Rotunda, comuna Buza.
Potrivit primelor informații, incidentul a implicat un tractor, în urma căruia un tânăr de aproximativ 20 de ani a fost rănit grav. Echipajele de intervenție au fost alertate și s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a acorda primul ajutor și a evalua situația.
La sosirea forțelor de intervenție, victima a fost găsită în apropierea utilajului agricol, nefiind încarcerată. Tânărul era conștient și cooperant, iar salvatorii i-au acordat imediat îngrijiri medicale la locul intervenției.
Având în vedere starea pacientului, a fost solicitat și un elicopter SMURD de la Punctul Aeromedical Jibou, pentru a asigura transportul rapid către o unitate medicală specializată. După stabilizare, tânărul a fost preluat și transportat cu elicopterul la spital.
La intervenție au participat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ, care au acționat coordonat pentru acordarea primului ajutor și gestionarea situației de urgență.
1 Comentariu