VIDEO. Traseul liniei de metrou din Cluj a fost suprapus peste o hartă 3D. În online orice e posibil, aproape „zboară” metroul Clujului


Metroul din Cluj va fi primul metrou digital din lume, va circula exclusiv online. Este concluzia la care au ajuns clujenii după ce traseul liniei de metrou din Cluj-Napoca a fost suprapus peste o hartă 3D. 

În timp ce, licitațiile s-au tot amânat, iar activiștii civici clujeni solicită verificarea Autorizației de Construire a „metroului” din Cluj primită de la Consiliul Județean, autoritățile se tot laudă cu viitorul proiect, făcând ba câte o inaugurare simbolică, ba semnând câte o autorizație nouă. 

Amintim că, potrivit proiectului, metroul din Cluj ar urma să aibă 21 de stații, costă în total 9 miliarde lei pentru o magistrală „la cheie”. Din această sumă circa 1,5 miliarde lei sunt fonduri din PNRR, iar termenul de realizare este de 8 ani, cu 12 luni pentru etapa de proiectare și 7 ani pentru execuție. Constructor este Asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada.

Trenurile metroului din Cluj-Napoca ar urma să circule la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti.

Comentarii Facebook