Poliția s-a autosesizat după imaginile cu persoane ieșite dintr-un autoturism în mers, în Cluj-Napoca
Reprezentanții IPJ Cluj au transmis că polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca s-au autosesizat după ce pentru Știri de Cluj a publicat imaginile în care mai multe persoane s-ar fi aflat în șezut pe portierele unui autoturism aflat în mișcare.
„Au fost demarate verificări pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirea situației concrete de fapt și luarea măsurilor în funcție de concluziile rezultate”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Potrivit informațiilor transmise de autorități către Știri de Cluj, imaginile au fost înregistrate la data de 1 aprilie 2026, într-o parcare din municipiul Cluj-Napoca. În urma acestui incident, la data de 2 aprilie 2026, polițiștii au demarat verificări pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea situației de fapt.
În acest context, conducătorul auto a fost identificat ca fiind o tânără de 19 ani, din comuna Florești, Cluj, care a fost sancționată contravențional pentru mai multe abateri.
Din declarațiile transmise de IPJ Cluj pentru Știri de Cluj, reiese că aceasta a fost amendată pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță și pentru desfășurarea altor activități în timpul conducerii. De asemenea, în urma analizării situației, polițiștii au dispus sancțiuni suplimentare pentru conducere agresivă, nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și nefolosirea luminilor de întâlnire.
Totodată, tinerei i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar cuantumul total al sancțiunilor aplicate se ridică la 3.240 de lei.
Autoritățile atrag atenția că astfel de comportamente, chiar dacă par lipsite de risc la prima vedere, pot avea consecințe grave în trafic, în special în cazul unor frânări bruște sau al unor situații neprevăzute.
0 Comentarii