VIDEO. Șofer clujean inconștient sau nesimțit? Nici zăpada, nici semaforul nu l-au oprit: „Tupeul n-are limite. Manevre nu doar ilegale, dar și nesimțite”
Nici zăpada, nici semaforul nu l-au oprit pe un șofer din Cluj: Tupeul n-are limite!
Dimineața aceasta, circulația în Cluj s-a desfășurat cu dificultate din cauza zăpezii și a carosabilului alunecos, dar un șofer nu s-a lăsat descurajat nici de condițiile meteo, nici de semafoarele roșii.
Incidentul a avut loc în zona Sălii Polivalente, din Cluj-Napoca, unde traficul s-a aglomerat în primele ore ale dimineții. Imaginile au fost filmate la ora 8:38 de un cititor Știri de Cluj care le-a trimis redacției.
Videoul surprinde un șoferul, vizibil nerăbdător, nu a mai așteptat pe banda 2 pentru a vira stânga, așa cum ar fi trebuit, și a trecut în ultimul moment pe banda 1, devansând Audi-ul din față, care încetinise la semafor.
Dar adevărata surpriză a venit imediat după: deși semaforul s-a schimbat în roșu, șoferul nu doar că a trecut intersecția, dar a efectuat și o manevră bruscă, schimbând direcția de mers și virând stânga, ignorând complet regulile rutiere.
Părea că nimic nu-l poate opri: Nici carosabilul acoperit parțial de zăpadă, nici semaforul. Nimic!
Autoritățile reamintesc șoferilor că nerespectarea semafoarelor și schimbările bruște de bandă pot provoca accidente grave, mai ales în condiții de trafic dificil si carosabil umed sau acoperit parțial cu zăpadă.
În contextul în care traficul în Cluj-Napoca devine tot mai aglomerat și mai dificil pe zăpadă, incidentele de acest fel sunt și mai periculoase, iar responsabilitatea și răbdarea la volan ar trebui să fie crescute.
8 Comentarii